Ce aduce tristete in viata unui om? alti oameni? tradarea lor? rautatea lor?
De ce ne lasam afectati de toate astea?
Ok,am fost dezamagiti.De ce nu putem trece peste acest lucru sa ne vedem linistiti de viata noastra.
De ce trebuie sa analizam, sa filtram fiecare gest, fiecare vorba.De ce ne dorim cu ardoare sa aflam motivul pentru care am fost asa usor mintiti? Cautam o explicatie sau o scuza celor ce au facut-o?
Cum sa mergi mai departe cand sufletul iti plange? Cum sa inveti sa mai ai incredere in oameni?

in asteptarea unui decembrie...

dedicat...unei toamne

Lasa-mi umbra pasilor pe poteci pietruite de vremuri. Taci.Nu-mi spune nimic.Dar daca tot te hotarasti se vorbesti,fa-o incet.Nu-mi rascoli sufletul. Lasa-mi gandurile sa zburde si visele sa se deschida spre zarile pline de frunze prafuite ale unei toamne prea reci. Nu-mi turna venin in suflet si lacrimi sub pleoape. Adu-mi speranta daca poti..si flori. Multe flori.

Mai bine nu vorbi.Ai putea sa sperii destinul. Si el sa o ia la fuga printre copacii cu coaja uscata.Nu schimba cursul vietii mele line.Lasa-ma sa urc ..sa cobor in felul meu.Lasa-ma sa invat din greseli...lasa-ma sa visez...sa zbor...dar nu ma lasa singura.Lasa-ma sa plutesc asemeni unui zbor cu parapanta...zbor la care indraznesc sa visez .

Aceasta toamna lasa-mi-o mie.Lasa-ma sa ma bucur de stropii reci de ploaie.Nu ma opri din drum.Chiar de cad.Ma voi ridica...

Lasa-ma sa fiu fericita,dar...nu ma lasa

Pasesc pe poteca rece.Picaturi de ploaie imi trec prin par.Adierea vantului de vara imi sufla in fata.Ridurile ce-mi brazdeaza fruntea tradeaza natura gandurilor ce-mi dau tarcoale.Am pumnii inclestati.Nu stiu de ce. Acest lucru ma face probabil sa ma simt mai puternica,mai sigura pe mine. Pasesc usor fara a-mi intoarce privirea.Usor,dar hotarat.Nu m-as intoarce nicicand.E doar o idee...sau un tel:mereu inainte. Nimeni in jur.S-au adapostit toti de ploaie?! Eu ma incapatanez sa merg.Incotro? Ploaia imi face bine.Imi spala gandurile,sufletul...ma face melancolica. Ce scurta e viata! O viata in care am putea face atat de multe,dar uneori refuzam . Sper doar ca mai e timp...pentru mine,pentru noi,pentru visele pe care le avem.
O raza.Zambesc.Ploaia s-a oprit.Iese soarele.Adieri de iarba proaspat taiata imi inunda simturile. Nu am opresc.Zambesc din nou.Va trece...si acest prezent o sa devina candva trecut.Totul trece.
Zambesc!

aniversare trista

Am uitat. Cum am putut sa uit?Probabil pentru ca subconstientul meu a vrut sa uit.A trecut atat de mullt timp! si totusi atat de putin.Imi amintesc tot si parca nimic.Ochii imi scalda in lacrimi.Vad tastatura in ceata.De ce mai scriu?Poate pentru ca vreau sa spun ce nu s-a spus,ce nu ti-am spus.Ar fi atat de multe!!!dar eu iti spun doar ca-mi e dor de tine...enorm de dor .As fi vrut sa fii langa mine...acum,in clipele astea.Si tot ce-mi amintesc e un chip trist,fara speranta...si eu n-am facut nimic.N-am putut face nimic.Am acceptat destinul asta crud.Siroaie de lacrimi imi curg pe obraz.As vrea sa strig.Cine m-ar auzi?M-as multumi daca ai stii cat imi lipsesti si cat de dor imi e de tine...

Nu te voi uita niciodata!!!

iubirea sentiment altruist?
Citeam zilele trecute pe un site povestea unei femei inselate la scurt timp dupa casatorie cu o dama de companie(zic asa,pt ca mi-am propus sa vorbesc frumos azi). Toate persoanele care postasera comentarii o felicitau pt puterea de a fi tras un sut in partea dorsala persoanei care, pana acum o luna era totul pentru ea .Recunosc, si eu i-am apreciat curajul. Printre comentarii aparea si unul dezaprobator.Culmea, tot de la o femeie,desi eu am multe semne de intrebare.Persoana despre care vorbesc era foarte revoltata de cum celelate femei incurajeaza divortul. Principalul ei argument era faptul ca: iubirea este un sentiment altruist si iertarea este “rupta din el”.
Drept urmare ,dragi femei inselate, daca sustineti ca iubiti nu divortati,stati si suportati ca proastele,ca doar iubirea e un sentiment frumosc nascut intr-un suflet nobil, plin de iertare. Printre randurile ei, fata asta ne invata sa ne iubim barbatii asa cum sunt ei,fara “sclifosenii”.
Si stau si ma intreb :oi fi eu nebuna?Cine poate spune pana unde merge iubirea si daca e drept ca din iubire sa suporti orice omului de langa tine?
Se mai zice ca in dragoste nu are ce cauta orgoliul.Asa sa fie?Adica din iubire poti chiar sa te lasi calcat in picioare pentru ca vezi Doame, tu esti o persoana nobila,altruista:"femeia perfecta".Dar oare "femeia perfecta" nu are si ea sentimente?nu merita pe langa iubire si respect?"Femeia perfecta" nu poate avea si ea mandria ei?

Bine v-am gasit,sau ...bine ca m-ati gasit :)

Inca nu stiu de ce am creeat acest blog.O fi pentru ca e la moda?sau ca sa-mi scriu gandurile atunci cand nu vreau de fapt sa le spun? Cert e ca am facut-o si imi voi da silinta sa arate cat mai bine.