in asteptarea unui decembrie...

dedicat...unei toamne

Lasa-mi umbra pasilor pe poteci pietruite de vremuri. Taci.Nu-mi spune nimic.Dar daca tot te hotarasti se vorbesti,fa-o incet.Nu-mi rascoli sufletul. Lasa-mi gandurile sa zburde si visele sa se deschida spre zarile pline de frunze prafuite ale unei toamne prea reci. Nu-mi turna venin in suflet si lacrimi sub pleoape. Adu-mi speranta daca poti..si flori. Multe flori.

Mai bine nu vorbi.Ai putea sa sperii destinul. Si el sa o ia la fuga printre copacii cu coaja uscata.Nu schimba cursul vietii mele line.Lasa-ma sa urc ..sa cobor in felul meu.Lasa-ma sa invat din greseli...lasa-ma sa visez...sa zbor...dar nu ma lasa singura.Lasa-ma sa plutesc asemeni unui zbor cu parapanta...zbor la care indraznesc sa visez .

Aceasta toamna lasa-mi-o mie.Lasa-ma sa ma bucur de stropii reci de ploaie.Nu ma opri din drum.Chiar de cad.Ma voi ridica...

Lasa-ma sa fiu fericita,dar...nu ma lasa

Pasesc pe poteca rece.Picaturi de ploaie imi trec prin par.Adierea vantului de vara imi sufla in fata.Ridurile ce-mi brazdeaza fruntea tradeaza natura gandurilor ce-mi dau tarcoale.Am pumnii inclestati.Nu stiu de ce. Acest lucru ma face probabil sa ma simt mai puternica,mai sigura pe mine. Pasesc usor fara a-mi intoarce privirea.Usor,dar hotarat.Nu m-as intoarce nicicand.E doar o idee...sau un tel:mereu inainte. Nimeni in jur.S-au adapostit toti de ploaie?! Eu ma incapatanez sa merg.Incotro? Ploaia imi face bine.Imi spala gandurile,sufletul...ma face melancolica. Ce scurta e viata! O viata in care am putea face atat de multe,dar uneori refuzam . Sper doar ca mai e timp...pentru mine,pentru noi,pentru visele pe care le avem.
O raza.Zambesc.Ploaia s-a oprit.Iese soarele.Adieri de iarba proaspat taiata imi inunda simturile. Nu am opresc.Zambesc din nou.Va trece...si acest prezent o sa devina candva trecut.Totul trece.
Zambesc!