Lasa-mi umbra pasilor pe poteci pietruite de vremuri. Taci.Nu-mi spune nimic.Dar daca tot te hotarasti se vorbesti,fa-o incet.Nu-mi rascoli sufletul. Lasa-mi gandurile sa zburde si visele sa se deschida spre zarile pline de frunze prafuite ale unei toamne prea reci. Nu-mi turna venin in suflet si lacrimi sub pleoape. Adu-mi speranta daca poti..si flori. Multe flori.
Mai bine nu vorbi.Ai putea sa sperii destinul. Si el sa o ia la fuga printre copacii cu coaja uscata.Nu schimba cursul vietii mele line.Lasa-ma sa urc ..sa cobor in felul meu.Lasa-ma sa invat din greseli...lasa-ma sa visez...sa zbor...dar nu ma lasa singura.Lasa-ma sa plutesc asemeni unui zbor cu parapanta...zbor la care indraznesc sa visez .
Aceasta toamna lasa-mi-o mie.Lasa-ma sa ma bucur de stropii reci de ploaie.Nu ma opri din drum.Chiar de cad.Ma voi ridica...
Lasa-ma sa fiu fericita,dar...nu ma lasa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu